Azi am întâlnit-o pe Firicel. Domnișoara Firicel. Mi-o imaginasem în fel și chip, reușisem chiar să o zăresc pe ici pe colo. Dar nu credeam că Firicel nu e o carte, ci emoție, amintire, tresărire copilăroasă, zâmbet de culori și dragoste.

M-am întâlnit cu Ada la steaguri și după câțiva pași mi-a prezentat-o: “Miroase grozav!”. Nimic mai greșit. E grozavă cu totul. De cum o vezi te fascinează un chip vesel. Ochii îi lucesc în culori pline, rotunde, are pielea foarte fină și da, parfumul ei îți prinde mintea în lumea carților.

Trebuie să stai de vorbă cu ea, cu Firicel. E vorbăreață de la prima pagină. Îți spune despre arici, domnul Narcis, grădiniță, îngeri, ciocolată. Gesticulează și râde în hohote, fredonează și imediat  tace copilăresc. Ca la sfârșit să șoptească în taină: Șșșșș!

(Citește mai mult)